Grecia – Romania 15.11.2013

Publicat de admin la 29 aprilie 2014, 13:34

Dintre cei 4 adversari posibili de la baraj, Grecia parea cel mai accesibil, atat ca deplasare, cat si din punct de vedere fotbalistic. Dar nimeni nu se astepta la ce urma sa se intample la meciul tur, care s-a jucat la Pireu pe Karaiskakis Stadium. Deplasarea am facut-o cu autocarul, impreuna cu celelalte grupuri din Uniti sub Tricolor.

grecia - romania - drum

Aproape oricine asociaza meciurile din Grecia cu ample spectacole pirotehnice. Desi era clar ca nu ne vom bucura de aceeasi libertate de miscare precum in Albania, Feroe sau Luxemburg, nu ne faceam probleme prea mari in privinta introducerii si aprinderii pirotehniei. In schimb, am fost intampinati de un control foarte strict in 3 filtre, la care 5 oameni din grupurile Uniti sub Tricolor si inca 3 suporteri au fost gasiti cu materiale pirotehnice. Desi nu ar fi prima oara cand se intampla asa ceva, partea surprinzatoare a fost ca autoritatile elene nu au vrut sa ii elibereze nici dupa meci, insistand ca trebuie judecati. Situatia este cu atat mai absurda cu cat cei care am aprins torte in stadion nu am patit absolut nimic. In aparenta, in Grecia este mai grav sa incerci sa introduci pirotehnie, decat sa o folosesti. Cert este ca nu am putut recupera oamenii arestati, care s-au intors in tara in ziua dinaintea meciului retur.

grecia - romania - puscarie

Pentru meci, am pregatit si o mini-coregrafie, care a constat in niste panze mici pe care era scris “FRF Mafia” si mesajul “Nu ne veti opri niciodata!”. Chiar si in conditiile in care nationala avea o sansa buna de calificare la mondial, nu trebuie uitate abuzurile federatiei.

grecia - romania - mesaje

Atmosfera de la meci a fost destul de buna. Ca deplasare, meciul de la Pireu, este pe acelasi nivel cu cele de la Istanbul sau Klagenfurt.

grecia - romania - stadion